ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI CAZINO

Cuvântul cazinou provine din limba veche a venețienilor și reprezenta odinioară perimetrul încăperilor particulare întreținute de nobilimea venețiană în apropiere de Palatul Dogilor. Acolo erau adăpostite vestimentațiile oficiale cu care aceștia se prezentau la marile adunări ale sfatului și ca persoane oficiale în comisiile de conducere ale Republicii Venețiene. Cât de curând aceste locații au devenit locuri populare de divertisment, lucru sinonim pentru viitoarele lăcașe de jocuri de noroc și cazinouri. Cuvântul “cazino” este și corespondentul unei “case mici”, ca de altfel și “ridotto”, acesta însemnând “Palazzo Reduto”. În limba română cazinoul este perceput în primul rând ca o locație pentru jocuri de noroc iar în al doilea rând ca un loc de dans sau pentru spectacole, aceste edificii aflându-se cu predilecție în stațiuni balneare sau localități balneoclimaterice.

CAZINOURI ȘI NU NUMAI

Cazinourile erau folosite și în alte scopuri nu numai ca locații de divertisment. Spre exemplu celebrul Giacomo Casanova a locuit o bună perioadă de timp în cazinoul pe care l-a închiriat și care i-a fost lăsat în gestiune de unii dintre susținătorii săi, acest lucru fiind menționat elocvent în memoriile sale, așa cum este “L`histoire de ma vie”.

În 1638 a avut loc ceremonia de inaugurare a primului cazinou de la Veneția în incinta Palatului Dandolo. La mijlocul secolului al 17-lea existau deja o sută de cazinouri în această regiune. Aceste oaze ale jocurilor de noroc erau conduse la Veneția de comercianți particulari care aparțineau în marea lor majoritate nobilimii venețiene. Chiar de atunci era necesară o licență oficială în această direcție. Până la sfârșitul secolului al 17-lea apăruseră și locații și birturi cu jocuri ilegale. Pe când în urma unui atac al forțelor puriste datat la 27 noiembrie 1774 așa zisul Ridotto (care avea o tradiție încă din 1362) a fost închis, s-a simțit imediat cum negustorii străini nu și-au mai manifestat interesul pentru celebrele și fermecătoarele seri de joc venețiene. Ca o repercusiune imediată a fost remarcat faptul că au rămas mai mult de 30.000 de măști nevândute, fapt care a produs în scurt timp pierderi de peste 600.000 mii de lire. În pierdere au ieșit și gondolierii, fabricanții de țesături și produse textile, manufacturi sau proprietarii de bodegi. Totuși chiar atât de catastrofală nu a fost situația economică, având în vedere că după închiderea de la Ridotto, au răsărit în cafenele oaze de jocuri de noroc, ca ciupercile după ploaie. La sfârșitul anilor 1700 și al Republicii Venețiene își desfășurau activitatea deja peste 136 astfel de locații. Acum nu mai este prezent la Veneția, și asta chiar din 1945 încoace, decât renumitul cazinou din Palazzo Vendramin-Calergi, aproape de Canal Grande.

INSTITUȚIONALIZARE ȘI RĂDĂCINI DE PESTE 600 DE ANI…

O tendință a instituționalizării jocurilor de noroc a existat încă din timpul celui de-al 18-lea secol în toată Europa, cu precădere în orașele rezidențiale, în stațiuni și băi balneoclimaterice. La fel de bine s-a petrecut acest lucru și în marile piețe unde se sărbătoreau zilele recoltei, în talciocuri și târguri ca și în cadrul balurilor în rândul nobilimii. Surse istorice evocă faptul că încă din anul 1770 la Veneția în timpul carnavalului, s-au disputat jocuri de noroc sub cerul liber. Primele edificii ale jocurilor de noroc au apărut în Olanda și în zona flamandă deja din cel de-al XIV-lea și cel de-al XV-lea secol. În 1638 renumitul “Ridotto” din Veneția a devenit primul loc care era destinat explicit jocurilor de noroc. În 1736 s-a deschis la Spa (azi Belgia) locația “Redoute”, care avea să își câștige repede un renume de prestigiu devenind astfel o metropolă a jocurilor de noroc. Anul 1841 consfințește întemeierea cazinoului de la Bad Homburg (astăzi Germania) prin intermediul francezilor François și Louis Blanc. Renunțând la zeroul dublu, acesta devine cel mai de succes lăcaș al jocurilor de noroc al acelor timpuri. Interesant este faptul că celebrul scriitor Fiodor Mihailovici Dostoievski a scris chiar acolo în anul 1866 romanul “Jucătorul”.

MONTE CARLO, OH...MONTE CARLO - SAU ISTORIA MODERNĂ A CAZINOURILOR

Începând cu anul 1863 François Blanc a preluat cazinoul de la Monte Carlo, acesta devenind până la urmă capitala mondială a luxului și a jocurilor de noroc. Această îmbinare a jocurilor de noroc cu arta și divertismentului au devenit după 100 de ani laitmotivul succesului și renumelui pe care și l-a câștigat între timp Las Vegas. Inițial cazinourile din Las Vegas erau în mâinile mafiei în timp ce în anii `60 aceasta a făcut loc managementului de tip shareholder. 

Concluzionând un pic, istoria cazinourilor are până la urmă nume imense din trecut (Caligula, Voltaire, Casanova sau Napoleon Bonaparte) care au contribuit decisiv la formarea acestei ramuri a jocurilor de noroc, acestea legându-se strict de momente dar și de locuri și evenimente magice ale istoriei. Despre aceștia vom afla mai multe într-un articol viitor.