Între pariori, dar și între cei ce nu au stat vreodată la o masă de joc, niciun cazino nu este mai faimos decât Monte Carlo. Desigur, toată lumea știe de Las Vegas și de Macao și de multitudinea de cazinouri de acolo, dar sunt mult mai puțini cei care vă pot numi un cazino faimos ce se află acolo. Și mai puțini, însă, știu povestea foarte interesantă a cazinoului Monte Carlo, mai departe de mizele uriașe ce se văd adesea la mesele de poker, de ruletă sau de baccarat.

Povestea cazinoului care a ajuns aproape să definească o țară începe în 1815, când după căderea lui Napoleon I, Monaco, o principalitate foarte mică de pe Coasta de Azur ce fusese fondată de genovezi dar care în timp ajunsese foarte apropiată Franței, a ajuns protectorat al Regatului Sardiniei care ajunsese să o înconjoare și să o împresoare economic. În 1848, principatul, deja mic, a pierdut și alte două orașe mici din componența sa, Menton și Roquebrune, și cu ele o foarte importantă sursă de venit din impozite și taxe. În contextul în care familia princiară Grimaldi vedea în viitorul său un potențial faliment devastator, ideea construirii unui complex de spa și a unui cazino a venit Prințesei consoarte Caroline, soția Prințului Florestan. Deși era cunoscut faptul că ea este adevărata putere din spatele tronului soțului ei, aceasta nu a apucat să vadă cazinoul finalizat din această postură, Prințul Florestan murind în iunie 1856. Însă ideea ei a rămas întipărită în mintea fiului ei, Prințul Charles al III-lea care în 1854 deja recrutase o echipă de francezi condusă de scriitorul Albert Aubert și afaceristul Napoleon Langlois pentru a porni construcția cazinoului.

Aceștia au reușit să deschidă primul cazino din Monaco în zona La Condamine din Monaco la finalul anului 1856. Doar că acest prim cazino a fost un eșec total, cei doi cedându-și drepturile asupra lui în 1857, noul proprietar Frossard de Lilbonne, făcând același lucru spre finalul anului. Deși începuturile nu păreau promițătoare, putem spune că familia Grimaldi a intrat all-in pe idee, persistând în planurile lor. Așa a început construcția cazinoului pe care-l cunoaștem și astăzi după planurile arhitectului parizian Gobineau de la Bretonnerie. Până la finalizarea construcției noii clădiri, cazinoul devenise profitabil, însă în niciun caz la amploarea necesară salvării finanțelor unei țări mici. 

Așadar familia Grimaldi a trecut la următorul pas, încercând să îl aducă administrator pe francezul Francois Blanc, deja faimos în Europa pentru succesul unui alt cazino, acum mai puțin cunoscut, Bad Homburg în Germania. Pentru a reuși însă, deoarece Blanc nu a fost ușor de convins, Prințesa-mamă Caroline a ajuns până la a se împrieteni cu mama lui Francois Blanc pentru a convinge familia de oportunitatea uriașă de pe Coasta de Azur. 

Francois Blanc, un antreprenor de renume din momentul în care a pășit în Monaco, ne-a dat și numele acum faimos al cazinoului, fiind total nemulțumit cu numele de atunci al zonei, Les Spelugues – Peșterile, realizând, probabil, că un Cazino Peștera nu va fi tocmai de renume mondial. Așa a ajuns zona, și astfel și cazinoul, să se numească Monte Carlo, în onoarea prințului Charles al III-lea. El și fiul său, Camille Blanc, ce i-a urmat, au continuat construcția și mărirea cazinoului cu noi săli de joc și de concerte și multe alte lucrări ce s-au ridicat la statura gândită original pentru cazino și au salvat atât micul principat cât și familia sa nobiliară de la faliment. 

Istoria însă, precum sorțile la masa de joc, aduce și câștiguri și pierderi. În anii ‘20, după lungul război, cazinoul se găsea în datorie profundă. Iar familia Grimaldi s-a reorientat încă o dată, aducând ca administrator și acționar al cazinoului pe Basil Zaharoff, un industriaș de origine greacă cunoscut, în acel moment, drept „neguțătorul morții” în Europa pentru ușurința cu care vindea arme ambelor tabere din orice război. Acesta este cel care a readus cazinoul în epoca modernă și pe profit. și care a servit drept una din inspirațiile pentru faimosul Ernst Stavro Blofeld, antagonistul lui James Bond din seria de romane scrise de Ian Fleming și ecranizările ulterioare. 

Iar succesul regăsit al economiei monegasce și a familiei sale nobiliare au permis creerea, în 1929, un alt eveniment de renume mondial (și de pariuri) ce continuă și astăzi: Grand Prix de Monaco.